Alzheimer

Papà picchì mi talii e nun dici nenti,

l’ucchiuzzi sunnu assenti,

la vucca chiusa e senza pitittu

e u corpu senza rizzettu.

Taliassimi sugnu so figlia

parlassimi ancora muvissi li ciglia.

Vossia era un omu importanti,

cumbattì in guerra e lu cuntava a tutti quanti,

dicennu: -“ ca li cannuna e li scupetti

sunnu armi ca fannu nesciri matti.”

Nun parli chiù, nun mi cunta nenti

sinni sta supra stu divanu…

Lu pigghianu, lu lavanu, lu civanu

e vossia nun grapi vucca

pari un acidduzzu ammartucatu.

Chista malatia alzaimer è na brutta cosa,

si campa accussi comu una cosa,

nun si capisci nenti di la vita

e di comu  si passa  la iurnata,

è presenti … ma assenti  talia a tutti

e nun dici nenti… mi mettu vicinu a iddu … mi dici:

 –  “cu si tu? Picchì nun ti levi?”

Papà sugnu so figghia

vinissi ca l’abbrazzu tanticchedda

facissisi stringiri o me pettu

quantu sentu ancora un pocu d’affettu,

l’occhi mi si inchinu di lacrimi, 

la gutta m’acchiana nun pozzu parlari,

u cori miu è chinu di duluri.

Quannu pensu ca fu iddu ca mi insignà a caminari,

a parlari , a vulirici beni … ora è ridduttu comu un vegetali …

e nun pozzu fari nenti pi putillu sarvari.

Gina Capraro