A FIMMINA

A fimmina è comuna mala jurnata, dicia me nannu.

Quantu calunii e quantu corna chi ci spuntanu un dumàni  maritati e, a lingua chidda vi la raccumannu.

Di schetti tessinu, un sulu linzola e cutri di pezza, ma tramanu cuttunini.

Poveri mischini, chiddi ‘ncà c’incaghianu ‘nta sta riti tissuta cu cura e maistria comu u ragnu quannu avi acchiappari a musca. ‘Ndà babba, firria, firria ma sempri ‘ndà avi ‘a dari.

Accussi è lu masculu curiusu e chi si senti spertu.

Ma beddu miu un ci firriari ‘ntunnu picchì u tiru e curtu e, a mastra è troppu sperta.

 E quanu cu so ‘ngannu arriva a lu so scopo accumincia sora, sora e duci duci, pari fatta di zuccaru e meli.

Ma stai attentu picchì poi veni lu feli e ti trovi accunciatu pi li festi e ta lamintari ora e quannu t’arrimazzau a scecca!

E hai tempu di quaciari  picchì dopu ‘nca hai misa a sedda

e lu mussili ti tocca sulu r’attintari e veru, veru,

si boi parrari un po’ fari atru ‘nca arraghiari.

Elisabetta Liparoto